Mă face viața fericită
că deschid ochii,
că-mi mângâi fața,
că-mi scald în apa rece porii,
că gust dulceața fructului
și-adulmec îmbătată ( floarea ) dimineața.
Mă face fericită
că iubesc
Să fiu
Să fiu eu.
Eu sunt compusă din multe aspecte,
Dar cel mai important eu
Sunt eu când nu mă vede nimeni.
Hai, dă mâna Ego-ului și dansați!
Spune-i că a trecut și că-l ierți.
Spune-i că a fost doar o joacă.
Doar o joacă?
Și ce joacă…
Mergeți mână de mână spre moarte.
Tu pe de-o parte,
El pe de-o parte.
Prieteni,
Poate.
Sunt mică, știu.
Am copilăria pictată pe chip, dar ma joc prin culorile maturității.
Poate mă atrag pentru că se găsesc în borcane mai mari
Sau poate pentru că îmi sunt necunoscute.
Mă tentează.
Mă incita.
Mă atrag.
Vreau să știu tot ce nu stiu.
Vreau să văd tot ce n-am vazut.
Vreau să ating forme și materii necunoscute.
Vreau culori noi.
Poate chiar să descopăr eu nuanțe noi.
Și apoi să mi le pictez
Pe minte,
Pe trup,
Pe suflet…
Știu, sunt mică,
Dar cu cât sunt mai mică,
Cu atât lumea devine mai mare.
Și-mi dă tot mai multe culori cu care să pictez.
Și vreau să mi le pictez pe toate
În minte,
În trup,
În suflet…
Când ești îndrăgostit ți se pare ca pământul e mai moale sub tălpi,
Iar mâinile voastre strânse zboară mai usor în aerul din jur.
Totul e primăvară și joc.
Un bătrân citește dintr-o carte veche, cu pagini galbene de vreme
Și se uită de sub ochelarii ponosiți la voi.
Voi râdeți.
El vrea să meargă la stânga.
Tu spui nu, c-așa.
Și mergeți amândoi spre dreapta în pas vioi.
În surdină se aude un taraf de pe un casetofon.
Păpădiile sunt în floare.
-Aprilie 2023-
-Ce las lumii azi din mine?
-Un instantaneu al propriei percepții.
Se aud greierii in noapte
Eu-s aici, tu ești departe
Numai gândul ne desparte
Ți-aud glasul printre șoapte
O etate
Pana vii, se vor socoate
Încă șapte săptămâni
Jumate
Și poate
Facem zilele-astea toate
Să ne poarte
Dintr-o parte-n
Altă parte
Și prin Arte
Să ne arate
Foc ce arde
Inimi moarte
Să tresalte
Însetate
De dreptate
De păcate
Neiertate
Si-mpăcate
Să pună iubire în toate
S-audă vântul ce bate
Să facă pașii să salte
Să lase trecutu-n spate
În Prezent sa fie parte
Să le poarte
Ca-ntr-o carte
Despre fapte
Adevărate
Ilustrate
Colorate
Aromate
Delicate
Parfumate
Înmiresmate
Înseninate
De sănătate
vitalitate
Armonie în toate
prosperitate
Pământuri bogate
Ape să le-adape
Vântul rod să poarte
Unde el socoate
La soră și frate
La cel ce nu poate
Singur să se poarte.
Drumul să-i arate
Suflete curate.
Cu fapte iertate
Cu lecții-nvațate
La alții arătate
Din parte în parte
Se duc departe
Idei visate.
În toate
În toate
Toți în parte
Toate-s una cine le socoate
De prin sate
Și palate
Tot o inimă în piept ne bate.
August 2023
-Unde s-a ascuns Dumnezeu, mă întreb.
Într-o stea.
Într-o stea căzătoare.
Purta adineaori iris și pleoape.
Mă privea serios și surâzător.
Împăcat, oarecum.
Îmi zicea că mă vede.
Apoi a căzut.
S-a prelins,
A dispărut.
Mi-am auzit inima bătând în piept
Și am simțit un fior pe șira spinării.
Părul mi s-a ridicat pe ceafă și tâmplele mi-au zvâcnit fierbinți.
Dinții mi s-au încleștat și zăbrelele ochilor s-au deschis larg.
Auzul mi s-a ascuțit și respirația mi-a devenit mai alertă.
Inima-mi aleargă nebună
Un greiere în urechea dreaptă
Vreo doi în urechea stângă
În depărtare alte zeci, poate sute,
Sincronizând cele două emisfere
Creând Armonie.
Brusc se aprinde lumina,
Se aud pași,
O ușă se deschide cu zgomot puternic
Și o făptură umană își face prezența,
Apasă pământul cu greutate și vorbește precipitat.
Ascult, nu mă mișc.
Îl las să treacă.
Trece.
Se face din nou liniște.
Se stinge lumina.
Se aud greierii iar.
Adie vântul.
Îmi flutură părul.
Tâmplele mi se relaxează
Pleoapele mi se înmoaie.
Buzele-mi zâmbesc.
Pupilele mi se dilată.
-Aici, îi răspunde.
Călătorie astrală
Întâia…Poate a nu-știu-cât-a oară
Uite că scriu.
Așezată în fotoliul ce dă spre câmpul uscat cu pini arizi,
Cu o chitară, un cajon, un mate și-un chibrit,
Așez cuvinte pe o pagină albă.
Eu sunt una cu tot-ul.
Suntem toți și toate una.
Dansăm în materie
Și ca niște alchimiști
Transformăm cu prezența spațiul din jur.
Care spațiu din jur? Infinitul.
Ce las?
Din poezia primită ieri…azi-noapte…dimineață…
Când?
Acum, tot timpul, neîncetat.
Eu sunt suma experiențelor mele.
Și când respir, sunt vie în viață.
Să scriu
Să cânt
Să exprim
Să dăruiesc
Să inspir
Să respir
Să creez
Să iubesc
Să admir
Să observ
Să las
Să mor.
Asta am de făcut.
În jur dansează universul.
Eu sunt o fărâmă de gând scoasă la lumină.
Sunt ceea ce contemplu,
Ceea ce observ,
Ceea ce simt…
Ceea ce adulmec,
Ceea ce ating,
Ceea ce savurez,
Ceea ce ating,
Ceea ce ascult…
Aud
Văd
Miros
Pipăi
Gust
5
Și totuși 6
Ceea ce intuiesc
Presimt
Înainte de a simți
Ca și cum anticipez
Ca într-o rețea neurală cu mai multe straturi
În care instant primesc un impuls cu informațiile de care am nevoie.
Inteligența cosmică în desfășurare.
Avem nevoie de un antidot pentru a restabili poziția umanității în dansul colectiv universal.
Iulie 2023
Descălțându-mă de gânduri
M-am trezit intr-un cocon moale.
Ca și cum m-aș fi născut din nou.
Pereți moi și umezi ca ai unui vagin tânăr.
Totul e roz si fin la atingere,
Chiar plăcut,
Umed, moale, cald, pufos.
Toate astea îmi amintesc de locul de unde am venit – Acasă.
Dând din coapsele împlinite,
Cu un șarpe împrejurul coloanei
Sânii voluptuoși de lapte proaspăt
Stropesc pământul însetat de viață.
Tălpile-i tocite ard deasupra fierbințelii
Ce din adâncuri se ridică la suprafață
Mocnește, mocnește, mocnește la foc mic,
Pendulând,
În balans,
Într-un dans.
Dacă mi-ar ajunge clipa să las lumii chiar acum
Tot ce zace in adâncu-mi,
Și durerea să v-o spun…
Ce-i durerea? De ce doare? De ce dor?
Dor, dor, dor,
Toate mă dor,
Dor în suflet,
Dor adânc,
Dor înfiripat de-un gând,
Gând de dor, gând călător,
Gând hai-hui,
Gând arzător,
Gând viclean,
Gând tiran,
Gând hain,
Gând de chin,
Gânduri, gânduri, vin grămadă,
Peste minte ca o nadă,
Nadă groasă și nodoasă
Nadă veche și prăfoasă,
Nadă de gânduri roasă.
Tot aici, tot acum,
Încă tac, deși spun,
Sunt o clipă pe pământ,
Învățând să fiu ce sunt.
Uite ce e,
Cine ești?
O ființă multidimensională ce are o experiență umană în cea de-a treia dimensiune.
Din nou, cu memoria ștearsă.
Îmi amintesc…
Doar când sunt în Meditatie
Și când iubesc
Când sunt în orgasm
Și mă pierd în materie
Întreaga existență e un orgasm în care pot oricând să mă cufund
Cu cât e mai intensă plăcerea,
Cu atât risc să mă arunc în gol din vârf în abisul durerii,
Direct proporționată cădere
Aceeași distanță
Și de-o parte, și de alta.
„Observator fiind, schimbi totul.
Cu voința proprie și gând orientat
Spre Țelul cel mai îndepărtat
Ce te-aduce înapoi la tine.”
Unde ești?
Unde te afli?
Ți se-arată vreun gând rău?
Cum ți-e corpul?
Ce te doare?
Ce suspină glasul tău?
Ce se-aude?
A ce miroase?
Ce atinge pielea ta?
Cum ți-e inima?
Cum bate?
Cum se simte-a respira?
Ce iubești?
Ce te alină?
Ce te-animă să trăiești?
Ce te face
dimineața
Să Zâmbești când te trezești?
Ce creezi?
Cu ce contribui
În ea operă măreață?
Creatori
suntem cu toții,
Deopotrivă în viață.
Tu ce lași
Mergând în urma-ți?
Ce-arați lumii din ce ești?
Ce oglindă
vezi în față
Când cu oameni te-ntâlnești?
Vezi durere?
Încruntare?
Ce se-observă când privești?
Vezi lumină?
Vezi iubire?
Vezi o lume ca-n povesti?
În el ochi,
În ea oglindă,
Ți se-arată cine ești.
-iulie 2023-
Suntem atât de fragili și vulnerabili.
Ușor ne lăsăm duși de vânt.
Având rădăcini bine înfipte, planta crește dreptă.
Udată, crește bogată
Curată, crește liberă.
Iubită, crește frumoasă.
De ce scrii? Ce scoți? din tine?
Ce te-ai apucat de rime?
N-ai altceva de făcut?
Pana timpul nu-i pierdut?
Cât mai ești încă în viață
Ce ai lumii de-aratat?
Ce exprima a ta fata?
Cui oferi ce-ai invatat?
Spui ce crezi și faci întocmai?
Adevarul îl vorbești?
Te ferești? De ei? De noi?
Unde te împotmolești?
Gânduri de seara
Altă zi
Tot eu
Mă pierd, îți spun.
Te pierzi?
Mă pierd.
Unde?
În ceilalți.
În aspecte ale lor, în ce fac ei, în viețile lor.
Viața mea contează.
Mi se deschid branhiile dreptății.
Prostii.
Aberații.
Șușoteli cu tine.
Te duci departe.
Gândul îți zboară în mii de părți.
Să vindec!
Să mă vindec.
Am nevoie să fac artă!
Am
Nevoie
Să fiu eu bine cu mine.
Yoga.
Nemurire și libertate.
Aduceri la Învățăturile sacre.
Adevăruri deja studiate și parcurse
Tot de noi
Tot de mine
Tot de tine
Iar și iar
Îmbogățind paleta de experiențe
E acum
Zgomot în întuneric
Lumină în liniște
Eu?
Originală
Rămân
Vreau în natură
Vreau să am treabă
Să fiu ocupată
Să am un mentor
Sunt fără ghizi
Mă pierd
Adu te la tine
Ghizii tăi de pe pământ sunt oamenii din jurul Tău.
Dorește-i pe cei mai buni!
Și tine-i bine aproape!
20/01/2024
Am ramas
C-un gust amar
Clipa asta de acum
V-o dau vouă-n dar.
Mâine nu știu dacă voi fi,
Dacă-n trupu-mi va fi viață
Pentru înc-o zi
Ieri am fost, azi sunt și mâine
Sunt cât tot va fi
Ce e mai de presus de mine
Iau spre-a dărui.
Unde vreau sa fiu?
Unde-mi cântă inima cel mai tare de bucurie.
Unde nu ajung răutățile oamenilor
Pentru ca sunt spălate de ploile iubirii.
Acolo unde nu încape Tristețea și unde Mulțumirea e mai mare ca orice neajuns.
Vreau sa fiu acolo unde
Chiar dacă e frig, mă încălzesc la inimile oamenilor.
Acolo unde răsare soarele și toată lumea ii zâmbește înapoi.
Acolo unde culorile pieilor se amesteca și devin neutre.
Unde granițele sunt formate de limitele cunoașterii.
Unde nu sunt arme,
Unde nu e război,
Unde oamenii nu muncesc sa plătească muniție,
Unde mâncarea vine de la natura,
Unde nu sunt munti de gunoaie,
Unde apele sunt curate,
Unde numărul tigrilor bengalezi e în creștere.
Unde fildeșului elefanților e cel mult pictat.
Unde copacii sunt plantați în fiecare zi
Unde copiii învăța de la Adulți jucându-se
Despre compasiune
Despre iubire,
Despre învățare,
Despre iertare,
Despre protejare,
Despre creare,
Despre imaginație,
Despre Inovație,
Despre amintiri
Despre speranță.
Despre vis.
Despre prezent.
În scoli se preda istorie.
Dar despre Prezent cine ne învață?
Părinții, Școala, Societatea..
Ce știu ei?
Ștergem tot cu buretele.
Am uitat deja, oricum.
Ce mai contează?
Dacă acum e acum și a fost construit cărămidă cu cărămidă înaintea noastră?
Stam pe cărămizile trecutului uitându-ne la stelele de deasupra noastră, fără a ne vedea pe noi înșine, observatori modești ai timpului și spațiului exterior.
Între bolovanii Sfărâmați ai trecutului și stelele ce luminează departarile suntem noi, ființe eterne în expansiune ce au o experinta umană.
Experinta umană.
Una din ele.
Asta, cea de acum.
Asta în care îmi amintesc la ce data m-am născut și unde.
Un punct pe o axa în mișcare?
De-aș vedea ca mă mișc și ca nu stau!
N-am cum sta!
Nu stau o clipa!
Nicio celula nu sta o clipa!
Migrează.
Se mișcă.
Se atrage.
Se depărtează.
Iar se atrage.
Doar ca e altfel.
Și iar e altfel.
Și iar altfel.
02.24
Si-atunci
Calmează te
Respira adânc
Inspira
Expira
Inspira adânc
Expira adânc
Ce vrei acum?
Sa ți întinzi spatele și sa găsești soluții
Te intrebi ce urmează acum?
Unde mergi?
Spre ce, acum?
Ce te ghidează?
Tu desenezi realitatea!
Ai cu ce, ai cu cine, ai când, ai unde!
Alege.
Fa o alegere și mergi înainte
De acum timpul asta e de așteptare de întoarcere acasă deja
De despărțire
De adio.
De început
Și de sfârșit
Acum suntem in ceasul al xii lea
Tic-tac
Tic-tac
Tic-tac
Zboară
Se duce și nu se întoarce
Acum contează
Acum
Acum Și nu atunci
Și-atunci…
Cântă!
Fluier vântului
Conversații cu cei dragi
Despre asta și cealaltă
Despre mine, despre ei,
Despre ei, despre voi…
Mai ales despre voi,
Nu noi, ci voi.
Care voi?
Cine sunteți voi?
Noi toți, dar de cealaltă parte.
Noi toți de care nu vrem sa vorbim pentru ca ne recunoștem.
Noi toți, pentru că suntem, vrem sau nu, responsabili de tot ce se întâmplă.
Și de ce nu se întâmplă.
Cum ar fi
Revoluțiile.
Protestele.
Conducători capabili
De vieți
De vieți umane
De vieți animale
De vieți subterane.
De vieți acvatice
De vieți zburătoare
De vieți verzi
De vieți albastre
De vieți roșii
De vieți albe
De vieti negre
De vieti galbene
De viață.
Și voi cine sunteți sa vorbiți?
Cine sunteți?
Cine ești dumneata, domnule in cămașă?
Cine ești dumneata, doamnă cu tocuri și bijuterii?
Cine ești tu, puștiule, care ai atâtea întrebări la care nimeni nu-ți Răspunde?
Cine ești tu, fetiță tristă ce-ai căzut odată?
Cine ești tu, tu de acolo?
Tu, cea cu care vorbesc acum!
Răspunde!
03.24
Sunt o idee calma și luminoasa .
Răsar greieri în aeroport din buzunarele asteptatorilor.
Sunt o asteptatoare răbdătoare
10, 9, 8, 7,…
Încă putin.
Gânduri curate.
Mă bucur.
Sunt aici, acum.
Pe picioroange merg prin viață carand un destin alb de idei.
Unde sunt?
Aici.
17.02.24
Azi,
Iti scriu ca și ieri,
Ca am mai crescut un pic.
Mai mult mult ca înainte,
Și nu știu cu cât mai puțin fata de mâine.
Azi mi-am amintit sa Te absorb prin irișii dimineții-
Mâinile văd simtirile trupului
Și apoi descriu în cuvinte pe alb peisajul coapselor tale.
Iti scriu ca te iubesc și nu mă tem să-ți spun.
Totuși, mai mult ca ieri
Și nu știu cu cât mai Putin fata de mâine.
02.24
Pictează-mi sentimentele în culori pe o coala albă,
Apropie-mi imaginea chipului tău blând de pensula înmuiată în inima-mi calda
Și surâde îmbătat cu ochii-nchisi de bucurie
La gândul că-ți așterne cineva iubirea în eternitate.
02.24
Unde sunt în tot timpul asta?
Eu?
Eu?
Eu?
Eu și numai eu!
Ca și cum nu am timp, Desi am.
Tot timpul umplu timpul.
Între un lucru și altul trec imensități imperturbabile de stări și controverse confuze.
Poem.
Descrește abcesul ignorantei silentioaase
Pe brațe, în tăceri neinocente
Generații și complexe intergeneraționale și transgenerationale
Eu sunt generația care este
Și atât.
Uit incet.
Mă transform în ceva ce va fi fost cu rost.
02.24
M-am transformat în iarna
deodată
Fără tine
Am uitat cum era.
Fulgi nu sunt, dar e ger.
Picioarele mi-au înghețat și e prea departe cortina de caldura de dedesubt.
Nu are rost.
Nu ești aici.
Adineauri ai fost.
Și eu am fost.
02.24
A început să-mi crească iarna pe dedesubt
Crestele sânilor mi s-au ascuțit din sete de dreptate
Undeva, în absconsul nopții urate cu claxoane și mașini,
Se aud bătăile pulsului meu sub urechea stânga.
Tic-tac, tic-tac, tic-tac
Și mai alert.
Scârțâie subtil.
Sunt oasele mele înfrigurate
Umezeala sub tălpi și miros de țigări reci și tuse cu flegma seaca.
Scuipa.
Calcă și înghite.
Iau și beau o gura de apa.
E rece.
Mi se prelinge pe sub buza un șuvoi pana sub gât.
Îmi atinge sânul buburuzat și matura puful de pe pielea uscata.
Suflu pe nari aburi reci
Descriu un punct alb desenat cu zahăr vanilat
Orice nu e chiar orice.
Vine?
Da!
Mă ia în brațe!
Nu a venit.
Mi s-a părut.
Era altcineva pentru altcineva.
Nu pentru mine.
E frig.
Piciorul drept mi-a amorțiți.
Piciorul stâng e înghețat.
Încă se aude pulsul slab sub urechea stânga și un scârțâitul sub gât.
Buze invinetite.
Coaja albă uscata și Dinți amari.
Semafor și ceata
Schimb viteza și mă ancorez la realitate.
02.24
Și-atunci,
Văzui întâia oară coapsa-i ratacita.
Rotiri de solduri noduroase în acorduri de sincope clare.
Abstractizari sonore în schimbări fluide de concepte complexe reduse la polemici sentimentale.
Agonia înfrângerii propriei dispute morale
În fantasme de aglomerări de idei oarbe nedigerate de subconștient.
Abateri în dezacord.
Scurgerea prezentului sub pretextul ridicării din umbra trecutului și iluzia viitorului.
Demasc noduli ascunși de lapte-prins de suferință.
În dulcele întuneric de nesiguranță
Ideile se pierd bizare.
Adânc vibrează sonor particulele din care în dans se contopesc iluzii atractive ale propriului desert de gânduri.
Atrase și distrase sunt în haos și dezordine.
Una și cealaltă
În miriade și miriade de variații imperfecte și în perfecta ordine.
(9.11.2023)
-Ascult.
-E un semn?
-Toate sunt semne.
-Semne de departe?
-Semne însemnate.
-Suflate de vânturi toate…
Vântul sufla semnele pământului
Din desert și până-n creștet de munte.
Curatand și împrăștiind materia din univers.
11.23
E-o lume nebuna,
Dar asta ne-aduna
Ne-aduna-mpreuna
Mana în mana.
Pe cai, pe roti, în aer,
Sub apa, sub pământ,
E viață pretutindeni
Mă mișc, oriunde sunt.
Mi se deschid porii gâtului
Mă mișc în reluare
Când scriu, totuși, îmi pare
Ca las totul din spinare.
Îmi scriu gândurile toate
Așa cum vin – pe ne-asteptate
Conduce numai mana dreapta
Și un impuls subtil așteaptă.
Un gând nespus, un glas ascuns,
Un sentiment mai nepătruns,
O întâmplare mai de soi
Ce s-a pierdut în timp, apoi.
O întâmplare, doua, trei,
Ce a aprins pe loc scântei,
O amintire de demult
Ce pan-acuma a tăcut.
„Nu te-auzeau? Nu te vedeau?
Nu te-ascultau? Nu-ți răspundeau?
Nu te-ntrebau? Nu iti vorbeau?
Nu te credeau? Nu te iubeau?”
Pai, de ce te-ai făcut artist?
Doar sa umbli seara trist?
Sa spui unei mari mulțimi
Ca te doare și suspini…
Vrei atenție? O ai! Te privește lumea toată!
Cum sa ii observi mai bine dacă umbli încruntată?
Cine te aștepți sa vina să-ți aducă mulțumire?
Ce tot vrei când tot nu-ți place ce Primești?
Da iar iubire!
Am un deja-vú, se pare
Sunt tot eu sau alta oare?
Una mai din depărtare?
Unde nu e-ngrijorare
Unde nu-i contaminare,
Unde frate mi-e oricare
În familia asta mare.
08.23
Eu sunt o umbra călătoare
Sunt Tot și nu-s nimic si totuși sunt
Eu sunt eternitatea în schimbare
Și m-am născut cu-n rost pe-acest pământ.
Eu am venit uitând ca Totul
E trecător și ce-i azi mâine nu-i,
Și că nu vârful muntelui mi-e scopul,
Ci mai degrabă panta că o sui.
Când văd că cei ce dorm așteaptă
Răspuns la întrebări ce nu și-au pus
M-așez cu spatele-n linie dreaptă
In căutarea vreunui sens ascuns.
Cu tălpile ating pământul
Și inima spre ceruri o ridic
Închid blând ochii și îmi observ gândul
La cumpăna dintre tot și nimic.
Ascult în liniște armonie
Inspir aer curat adânc in piept
Expir Tristețe, ură și mânie
Iar înainte să respir astept.
Eu pot clădi statui răbdării
Eu simt că ce-am nevoie-n mine am
Și mintea mi-o cobor pe fundul mării
Unde e liniște și-atata calm.
Respir apoi un aer proaspăt,
Un aer nou și totusi cunoscut,
Expir ce-i rău și o iau de la capăt,
Invat iar ce credeam că e știut.
Și mă trezesc ca din visare
S-ascult toată durerea unui glas,
Căci intr-o lume ce pare ca moare
Iubirea pentru viață mi-a rămas.
Continui să inspir lumină,
Și fruntea-mi blând-o descretesc
Așez un zâmbet pe fața-mi senină.
Și mulțumesc că sunt și că trăiesc.
05.23
Umbra
M am rătăcit de mine. Nu mai știu unde m am lăsat. Eram sigura ca eram in spatele meu, dar când m am întors, nu mai eram. Ciudat. Straniu. Încă pot sa îmi simt răsuflarea in ceafa, dar, totuși, nu sunt acolo. Cine e, atunci? Cine respira in spatele meu? Și, mai ales, unde sunt eu? Ar trebui sa-mi fie frica? Nu îmi e. Ar trebui sa fiu curioasa sa întreb? Nu sunt. Și cum ar suna asta? “Hei, tu, cel din spatele meu, cine ești?” Cum sa întreb asta când văd cu ochii mei ca nu e nimeni. E doar negru. Nu îmi mai văd nici umbra. Poate de asta nu ma mai văd pe mine, pentru ca nu îmi vad umbra. Dar ma aud cum respir și știu ca sunt eu. De unde știu ca sunt eu? Pentru ca știu! Măcar atât știu despre mine: ca sunt!
As vrea sa Îmi văd umbra, totuși. Ma face sa ma simt mai in siguranța. Știi cum e sa nu ai umbra? Cum ar fi sa mi-o fure cineva și sa plece cu ea, sa nu o mai văd niciodata? Ar însemna ca am murit? Dar, dacă am murit acum?
Ca o piatra singura prinsă intr un moloz de pietre, neputincioasa și imobila, moarta, dar totuși atât de vie, încât ii vine sa urle și sa strige de disperare, așa ma simt. Piatra aia înconjurată de alte mii de pietre, împreuna in aceeași masa cenușie, tăcute toate, căci au rămas fără glas, tăcute, deși ard de dorința de a scoate din ele un muget măcar, imobile, deși fiecare particula din ele urla sa danseze și sa sara, sa scoată din ele viermele tăcerii și al imobilizării, aceea sunt și eu. Nu știu când am ajuns in conglomeratul de pietre cenușii. Nu îmi aduc aminte când m am lăsat prinsă de el. Probabil dormeam. Sau am fost sedată. Căci dacă eram conștientă, nu ma lăsam captivată atât de ușor. Nu puteam. Cum eu, cea plină de viața sa ajung o simpla piatra in ciment? Cine m a adus aici? O alta piatra ce mi a fost aproape mai înainte de a ajunge așa? Sa ii fi fost atât de aproape încât sa ma atragă după ea? Pot spune ca am ajuns aici din solidaritate? Nu. Pentru ca asta contrazice tot ce e in mine. Cum eu n am vrut sa devin piatra captivă in ciment, sunt sigura ca nu mi as fi lăsat nici aproapele sa ajungă aici, cu sau fără mine. Dar sunt aici deja. Mai pot face ceva? Chiar dacă știu ca e lângă mine, nu ma aude și nu ma vede. Nu știe ca sunt aici și nici ca urlu de disperare ca vreau sa ies, sa scap, sa evadez. Cum sa ajung la el? Cum sa ii spun ca sunt aici, deși n am vrut? Îmi vine sa plâng, dar nici lacrimile nu pot țâșni din piatra. Ce sa fac? Am rămas captivă aici pe vecie. Dar sunt vie, trăiesc, vreau sa îmi continui povestea, căci de-abia am început-o. Hei, tu, aproapele meu, ma auzi? Ma vezi? Ma simți măcar? Eu sunt aici. Am venit pentru tine. Te am urmat orbește in drumul tău. Ți am spus ca îți voi fi alături mereu, și ți am fost. Acum eu am nevoie sa ma urmezi și sa fii alături de mine. Poți sa faci asta, te rog? Știu ca nu ma auzi, dar ieși din piatra puțin și găsește-ma! Și hai sa fugim, căci nu aici ne e locul. Nu știu unde, dar in niciun caz nu in conglomeratul asta de pietre cenușii și anoste.
Mă pregătesc să mă prezint
Salut,
Eu sunt și-atat.
Ce vine după ce sunt nu importă
Eu sunt în continuare
Nu pun nici punct
Nu încă
Sunt fără punct și virgulă
Poate o linie continuă în spirală ascendentă
Terminată cu o explozie de cerneală albastră la sfârșit
Albastră pentru ca sunt Vărsător și roșul nu mi-a plăcut niciodată
Nu mă reprezintă
Pe mine mă reprezintă cerneala scoasă din călimară și așezată pe foaie în ordinea gândurilor albastre.
Sunt un contrast la limita culorilor gândului meu.
***
Să mă așez să-ți scriu un cuvant
Despre cine am fost și cine mai sunt
Nimic,
O frază, un punct, un dedesubt,
O bătaie de joc,
Un surâs, un sunet absurd,
O coardă de chitară de nailon,
O pană scăpată dintr-un avion,
Un condei de pictat,
Un copac de udat,
Un pământ de arat,
O sclipire cu iz ciudat,
Asta sunt eu.
Asta sunt eu ,
Când nu sunt alterată
Când sunt deșteaptă
Și merg în linie dreapta
Când n-am ceva care mă așteaptă
Când nu-mi fur visele
Și mă trezesc inaptă.
Când cu ochi mari mă uit la tine și-mi pare
Că nu-mi ajunge pământul de sub picioare
Să alerg în direcția ta,
unde e imaginea mea
Intr-o ramă convexă.
Știu ca sunt o individă complexă
Eșuez la a mă face una
Din gândurile-mi să treacă furtuna
Un punct, un alint, un suspin,
Aproape-am scurs o lacrimă
Și multe încă-mi vin.
Să le-aștern, să le zic, să le scot,
Cum răsar, cum apar, cum socot?
Ce sunt? O idee si-atât.
N-am început, n-am final, n-am decât.
Am fost, deja alta, cu un gând mai înaltă,
Văd cum crește iarba, sunt tare contrastantă,
Degeaba mă forțez, n-am cum să mă fac simplă,
Când tot ce sunt se schimbă din clipă-n altă clipă,
M-ajut de-orice găsesc, m-ajut de ceva fix,
un loc, o librărie, o masă, un caiet și-un pix,
M-ajut de tot ce pot să întrupez cine sunt
Deși nu sunt mai mult decât un gând fără punct.
***
Asta sunt eu
Sunt mică, dar îl am pe Dumnezeu,
El e mereu
Atunci când nimeni nu-i
Și-mi spune că sunt bine, să mă las în grija lui.
Să nu mă întristez când n-am cui să-i vorbesc,
Uneori amuțesc prelung și
Mă gândesc,
Cui scriu când n-am ce spune
decât că sunt cutare, am varstă, gen și nume
Cine-s anume?
Un șir de glume?
O plasă de vise
În noduri prinse
De ațe intinse?
Ațele, ațele mele,
M-am jucat atât cu ele,
Mi-am prins părul,
Mi-am scos dinții,
Mi-am dezamăgit părinții,
Ațe, ațe, ațele mele,
Încotro mă duc cu ele?
Să le las?
Să le deznod?
Să încep și să le rod?
Rod ațele vieții mele
Și-mi rod ceața cu zăbrele
De pe gândurile mele.
Las lumina-n mintea mea
Liberă să zburde ea
Precum caii de la Letea
Și sigiliul și pecetea
De pe buzele-mi infecte
De abjecțiuni concrete
Ingerate de-atât timp
De când oarbă mă perind
Pe la inimi să mă-ntind,
Timidă să mă prezint,
Deși, în interior eu simt
Că sunt o furtună vie
De ură și bucurie
Lasă-mă, iarbă, să cresc!
Să te tai, nu mă opresc!
Tu tot crești, orice ai face,
Dară mie să-mi dai pace!
***
Eu sunt
și-mi pare bine!
Sunt asta și-asta și-asta
Și sunt, mă-trebi tu, cine?
Cine, când, cum,
Cu ce, cu cine, unde,
Care, pe care, câte
A ta prezență-ascunde?
Sunteți mai multe?
Sunteți o gloată?
Sunteți un grup, un clan,
Cine ești când ești toată?
Cine se-arată?
Pe cine cred?
Cu ce rămân
de te cunosc o dată?
Sunt asta, cea de-acum,
Ce n-oi mai fi vreodată
Mă schimb,
Cum tu te schimbi
Din nou, oricând, pe dată,
Și de mă prinzi din urmă,
Asta a fost cu mine
Te-astepți să zic mai multe?
Chiar vrei să știi ce vine
După ce-am fost?
Ceva ce încă nu-i
N-am cum să știu,
Sunt tot-ul nimănui.
Luați-mă,
bagați-mă
la voi în amintire,
Eu n-am nimic să cer,
Doar pace și iubire.
***
Îmi aud sufletul în tăcerea minții
Forța interioară e o torță de piatră arsă mocnind încă.
Pare stinsă, dar eu știu că nu e.
Când mă apropii de ea, emană căldură,
Când o ating, mă frige,
Când suflu să o sting de tot, ea se aprinde și mai tare,
Când mă apropii de alta, se aprind amândouă.
Forța interioară e o pictură în ulei arătând o torță stinsă înconjurată de alte torțe stinse.
Forță interioară e un tablou viu, o imagine vivantă,
O culoare ștearsă cu radiație vibrantă
O urmă impregnată pe o suprafață plană,
O crescătură în interior de ființă umană.
Forța interioară spune: „Merit! Sunt iubită! Inima mea e deschisă!”
Inima mea merită să fie în grija cuiva
A mea
Și eu în grija ta
Și tot așa.
N-am grijă , sunt atentă,
N-am dubiu, sunt prezentă,
Am glasul stins și ochii mari,
Urechea mi-e deschisă
Și dinții îmi sunt tari.
Inima mi-e vie, e moale ca-ntr-un puf
încoconată-n dulcea iubire de văzduh.
Copacii, iarba, barca ta,
Căruța dimineața când stele-n fața mea
Mă minunează – câte sunt?
Sunt infinite, tată,
Una aici, una colea, sub nori,
Încă nu-i soare,
De-abia crapă de zori,
Mi-e frig, e umed și e ceață
De ce m-oi fi trezit în astă dimineață?
Mi-aduc aminte ca și când
a fost acum, aievea, nu de mult,
Eram cu tata și mergeam la lac.
Cum n-am știut să te iubesc, acum o fac.
Scoaterea din balonarea trecutului
Trecutul, prezentul, viitorul
Prea uzate toate
Ne tarsaim pașii după vise și ne împiedicăm de latele propriilor iluzii
Cine creste fără sa se agate de un ram drept, ajunge sa se îngroape singur în pământul arid, neudat și secat.
Închizi ochii și privești între sprâncene neobosit
Parca iti vine sa Zâmbești
Dar ești în secret
Iti atârna ideile în jurul întregului corp
Te intrebi care e cea mai atractiva
Nu-i ușor sa alegi una, pur și simplu.
Alege una!
O aleg pe asta
Desi, și cealaltă părea mai nu-stiu-cum
O lași și pe asta
Ramai gol
Cu imaginea ta facand câte și mai câte
În timp ce nu faci nimic
Tu nu faci nimic sa fii
Și-ți vin idei și nu te prinzi ce-i cu ele
Cui vorbești?
Cum iti vorbești ție?
Iti vorbești, măcar?
Te mai gândești și la tine?
-Cum sa nu, tot timpul!
La cine sa fiu și la cine am fost,
Dar prea putin la cine sunt.
Deschizi ochii, te uiți în oglinda și parca nu te recunoști
Ai cearcăne și ochii mici
Si cearcănele-mi spun ca-s nedormita
Sub așternuturile încinse ale verii
Ma dezolesc și ma dezvălui toată
In scurgerea de viața in rotire
Împletucesc schimonosiri de roua.
_____________________________
Mi se-ntâmplă că nu mă mai găsesc.
Am uitat unde m-am lăsat.
M-am lăsat în vis?
Sau poate c-am plecat.
Caută-mă-n tine!
Găsește-mă în tu care nu-ți place.
In lucrurile care te enervează,
În lucrurile care te scot din sărite
Și nu te lasă în pace.
Acolo sunt!
Acolo!
Aia e!
Aia sunt eu!
Recunoaște-mă și îmbrățișează-mă.
Și hai să mergem de mână
prin lume.
_______________________________
Acolo unde marea se-ntâlneste cu vântul
Acolo unde cerul atinge pământul
Ma voi întoarce iar.
Acolo unde zidurile sunt eter
Acolo unde ma nasc și unde pier
Mă voi întoarce iar.
Fac umbra pământului
Renăscând din mine
Mor în toate
De mă las
Mă-ntorc
Iar și iar
La mine.
Respira Yoga 