Teatrul

Povestea cu Teatrul a început de mult, încă de când învățam să vorbesc. Mai are și-acum mama casete înregistrate cu mine spunând poezii. Știu că nu e ceva ieșit din comun, toți copiii învăță să spună poezii. Ei bine, eu făceam un întreg show, aducem toate animalele și toate personajele prezente, fiecare cu sunetele și vocile lor, la 1 an și 8 luni. Am continuat cu spectacole de sufragerie, unde ai mei erau obligați să se îmbrace la costum și să lase o donație la intrare. Spectacolul nu putea fi întrerupt de nimic. Odată, vecina de dedesubt a îndrăznit să sune la ușă să anunțe că aveam inundație. Toți eram la spectacol. A rămas mirată că eram aranjați toți pe o așa inundație.

La 13 ani am intrat în Trupa de Teatru Gong, coordonată de Cătălina Bostan și Constanța Munteanu, două doamne deosebite din viața mea. Aici, la Gong, am prins din ce în ce mai mult drag de ideea de a construi împreună, de la zero, un lucru atât de frumos și pur cum e un spectacol de teatru. Eram o mână de fete într-un laborator de chimie. Și ne plăcea! Am început să mergem pe la festivaluri, să câștigăm premii, trofee, să participăm la workshopuri și ateliere cu actori profesioniști, să jucăm pe scene mari, să se deschidă tot felul de porți. Am lucrat la multe spectacole, cel mai drag fiind un text al domnului Valeriu Butulescu, “Vesnicie provizorie”.

La terminarea liceului, am plecat la București, am intrat la Universitatea Hyperion, la clasa Dn. Prof. Mihai Mălaimare, asistent univ. Anamaria Pîslaru, unde am avut ocazia să învăț de toate, de la mers pe catalige, jonglerie, tehnica statuii vivante, balet, canto, tehnica măștilor, acrobație și până la Thai Chi Chiuan, pe lângă Actorie, Improvizație, tomuri de cărți de citit și cursuri teoretice. Dar, cel mai important, am avut parte de o școală care m-a învățat ce înseamnă disciplina și rigoarea. Tare aș vrea să mă întorc un pic la Amalia din trecut, să o trag de urechi să și le fi deschis mai bine. Am stat la Masca până în 2017, fiind distribuită în 21 de spectacole jucate în țară și în străinătate, în Elveția, Bulgaria, Anglia, precum și în Ferentari, Metrou, Piața Veteranilor ș.a.

Am mers apoi și în independent. Am colaborat cu Teatrul Stela Popescu în spectacolul “Hoțul de mărgăritare”, regia Amalia Ciolan, o doamnă extraordinară, o echipă caldă și truditoare, un proiect deosebit la care am lucrat cu mare drag. A apoi urmat o colaborare cu “Opera Comică pentru copii, apoi “DinoPiccolino”, “Cufărul Fermecat”, “Trupa de Teatru Interactiv”, cu care am jucat în școli, Grădinițe și alte locații. Am participat la tot felul de evenimente stradale și activități în aer liber, apoi am construit un spectacol după textul Alinei Nelega, “Amalia respiră adânc”, pe care l-am jucat la Muzeul Țăranului, la Roman și la Turda. Aici, la Teatrul Național Aureliu Manea, am găsit o trupă frumoasă, o scenă cu o energie deosebită, un orășel aflat la polul opus față de aglomerația, agitația, graba și încruntarea Bucureștiului, așa că am rămas timp de 2 ani, unde am lucrat ca actor în 22 de producții și unde am învățat despre echipă, dăruire și sacrificiu, mergând cu spectacole prin țară, de la Râsnov și Unirea și până în Toronto.

Am plecat apoi în călătorie, (despre asta, aparte), unde m-am dedicat explorării a noi orizonturi, interne și externe, focusându-mă pe Muzică, Yoga, Studiu și Voluntariat, urmărind spectacole din diverse Colțuri ale lumii, strângând în mine un bagaj pe care aștept, răbdătoare, să îl despachetez și să îl livrez spectatorilor de pretutindeni.

9 Iunie 2023



Activitatea mea artistică

Teatrul Masca, București, 2014 – 2018

1. „Romeo și Julieta”, de William Shakespeare, regia Mihai Mălaimare, rol: Corist, 2014

2. „Sub semnul Îngerului”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Julieta, 2014

3. „Muzeul alb”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: muzicant, 2014

4. ”Parapanghelos”, după „Cânticelele Comice„ de Vasile Alecsandri, regia: Mihai Mălaimare, rol: Herșcu Boccegiul, Corist, 2015

5. ” We’ll love Will”, după sonete de William Shakespeare, regia Mihai Mălaimare, 2015

6. ” Japonezele”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, 2015

7. ”La Fereastră”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, 2015

8. „Căsătoria”, după N.V. Gogol, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Fata în casă, 2015

9. ”Vânt de primăvară prin piersici”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Lyn, 2016

10. „Iedera”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Fluture, 2016

11. ”Peisaje urbane”, regia și scenariul Mihai Mălaimare, rol: Ofelia, 2016

12. „Arca lui Lenin”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Pioniera, 2016

13. „A fost odată ca niciodată”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Cenușăreasa, 2016

14. „Nastasia”, după piesa “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol Niculina, 2016

15. „Mateloții”, spectacol muzical din folclorul românesc, scenariul și regia Mihai Mălaimare, 2017

16. „STIL(L) URBAN”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Fetița, 2017

17. „Invazia”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Lăcusta, 2017

18. ”Bizarerii Baroce”, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Contesa, 2017

19. “CASA CU NEBUNI”, după scrierile lui G.M Zamfirescu, scenariul și regia Mihai Mălaimare, rol: Fana, 2017

20. “YVONNE”, după Gabriel Garcia Marquez, regia și scenariul Mihai Mălaimare, rol: Yvonne, 2018

21. „Noi”, spectacol de dans, regia și scenariul Mihai Mălaimare, rol: Țărancă, 2018

22. “Români la porțile lumii”, regia și scenariul Mihai Mălaimare, roluri: Alice Cocéa, Elena Caragiani Stoenescu, 2023

Teatrul Național „Aureliu Manea”, Turda, 2019-2021

22. „Fata babei și fata moșului”, de Ion Creangă, regia Horațiu Apan, rol: Cățelușa; Sfânta Duminică, 2019

23. „Harap-Alb”, de Ion Creangă, regia Andrei Mihalache, rol: Fata lui Verde Împărat, 2019

24. „Degețica”, de Hans Christian Andersen, regia Horațiu Apan, rol: Mama Rana, 2019

25. „Mica Sirenă, scenariul și regia: Daniel Vulcu, rol: Sora cea mare, 2019

26. „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă, regia Daniel Vulcu, rol: Moartea, 2019

27. „Rățușca cea Urâtă”, după Hans Christian Andersen, regia Horațiu Apan, rol: Rățusca cea Urâtă, 2019

28. „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, regia Muriel Manea, rol: Titania, 2019

29. „TriX Show”, scenariul și regia Mihai Sandu Gruia, rol: Trix Mama, percuționist, *Spectacol invitat în Toronto,, 2019

30. „Origini”, scenariul și regia Cătălin Grigoraș, rol: Europa, 2019

31. ”Cioran”, scenariul și regia Cătălin Grigoraș, rol: Înger, 2019

32. „Ultima Haltă în Paradis”, de Valentin Nicolau, regia Andrei Mihalache, rol: Roșcata, 2019

33. „Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm, regia Andrei Mihalache, rol: Happy, 2019

34. „Băieți și fete”, de Willy Russell, traducere Marian Popescu, regia Ovidiu Caiță, rol: Linda, 2019

35. „Noi Nu!”, de Andreea Radu, regia: Laura Moldovan, rol: Ana, 2019

36. „Capra cu trei iezi”, scenariul și regia Horațiu Apan, rol: Iedul cel Mare, 2019

37. „Suflete de sare”. regia: Cătălin Grigoraș, Salina Turda, 2019

38. „Livada de vișini”, de A. P. Cehov, regia Alexandru Maftei, rol: Duniașa, 2020

39. „Îndrăgostiții din Ancona”, regia Andrei Mihalache, rol: Moldoveanca, 2021

40. „Orice Julietă are mai multe opțiuni”, text: poezii din Literatura Română, regia Cătălin Grigoraș, 2020

41. „Mofturi”, după I. L. Caragiale, regia Andrei Mihalache, rol: Tincuța, 2020

42. „Motanul încălțat”, sceariul și regia Alex Teodorescu, rol: Ileana Cosânzeana, 2021

43. „Recital de Muzică și Poezie” , interpret voce, chitară și cajon, 2021

Colaborări 2015-2023

44. „Veșnicie provizorie”, de Valeriu Butulescu, regia Cătălina Bostan, „La Scena”, București, 2015,

45. „Prințesa mofturoasă”, scenariul și regia Florentina Dragulin, rol: Prințesa, „Lente”, București, 2016

46. „Alice în Țara Minunilor”, text Simona Voicu, regia Mitel Voicu, rol: Alice/Regina/Personajul complex (Pălărierul, Omida, Pisica, Iepurele), Instituții de învățământ preșcolar și școlar,București, 2018

47. „Scăpărătoarea magică”, regia Mitel Voicu, rol: Vrăjitoarea, Instituții de învățământ pre-școlar și școlar, București, 2018

48. „Veronica”, regia Simona Saiu Voicu, rol: Veronica, Instituții de învățământ pre-școlar și școlar, București, 2018

49. „Dovlecel”, regia Simona Saiu Voicu, rol: Dovlecel, Instituții de învățământ pre-școlar și școlar, București,, 2018

50. „Fata babei și fata moșului”, regia Mihai Babușka, rol: povestitor, Opera Comică pentru Copii, București, 2018,

51. „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, regia Amalia Popa, rol: Amalia, Muzeul Țăranului Român, București, 2018,

52. „Hoțul de mărgăritare”, de Valeriu Anania, regia Amalia Ciolan, 2019, Teatrul Stela Popescu, București

53. ”La Muñeca”, spectacol stradal non-verbal, regia: Amalia Popa, Sevilla, 2019

54. „Extremofil”, textul și regia: Alexandra Badea, Sala Studio, Târgu Mureș., 2020

55. „Zece”, de Székely Csaba, regia Nicolae Cristache, rol: Patru, Sala Studio, Târgu Mureș, 2021

56. “De(spre) inimă” , one woman show, spectacol de muzică live și poezie. Interpret voce, chitară și Cobză, Roman, 2023

Proiecte Video

1. Reclamă “Silincode România”, Eliansproductions, difuzare online, 2017

2. Videoclip „Conceptos”-La Chakra, Grajo Productiones, Sevilla, 2019

3. Videoclip „Paga la cuenta”-La Chakra, regia Alexandra Matei, Cluj Napoca, 2021

Proiecte Muzicale – voce, chitară, cobză 2021-2022

1. LA CHAKRA, Casa Tranzit, Zen Hostel, Urania, Parcul Central, late locații și spații neconvenționale, Cluj Napoca, 2019-2021

2. Projecto Alumii cu Takeshi Suda și Cristian Novoa, Good People Hostel, Belgrad, Serbia, 2021

3. Projecto Alumii, Tivat, Kotor, Muntenegru, 2021

4. Projecto Alumii, Muzeul Național de Artă din Tirana, Albania, 2021

5. Projecto Alumii cu Cesar Mario și Cristian Novoa, LeBanc Hostel – Istanbul, Turcia, 2021

6. Projecto Alumii, Antalya, Datca, Turcia, 2022

7. Projecto Alumii, Castelul Reginei Maria din Balcik, Concert invitat în cadrul Săptămânii chilene în Bulgaria, 2022

https://www.chile.gob.cl/rumania/noticias/artistas-nacionales-participan-en-la-semana-de-la-cultura-chilena-en

8. Recital muzical – Atelierele Viziunea Otopeni 2023

FESTIVALURI

ELROW FESTIVAL – Hala Laminorului, București 2023 – STILTWALKER


Amalia respiră adânc, MȚR, 2018
Cenușăreasa – TNAMT, 2019
Origini – TNAMT, 2020

  • 17In

    21:33 Și știi cum e când simți C-ajungi acasă La locul preferat din parcul tău Același loc unde te-așezi mereu Fie-n hamac, fie pe jos, Te lasă.. În voia Gândului nespus Pe lac, sub stele m-am ascuns.


  • 14In

    17:11 Port pe brațe fașa albǎ a neființei Port pelincele fătului nenăscut, pentru că a fost împușcât cât era în burtă mea Port valul de mireasă ce n-am mai apucat să fiu, pentru că m-ai violat și m-ai pus într-o valizǎ Port pânza ce acoperă sicriele copiilor, femeilor și bărbaților morți în război Port veșmântul…


  • 25M1

    17:09 Capitolul 1 Sau Cum ne pregătim să murim  Vreau să mă prindă sfârșitul iubindu-te. De fapt, iubindu-ne zgomotos. De fapt, nu vreau să ne prindă sfârșitul. Vreau să mai am ani buni cu tine. Ani mulți și fericiți. Vreau să îmbătrânim. Am început să te caut. Am început să te aștept. Te cânt. Îți…


Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe