Remarcabil
Aş fi vrut sǎ mǎ nasc în a treisprezecea lunǎ din an,
Acea luna încă nedescoperită ,
Din acel anotimp nou,
În acea zi specială,
La ora la care s-a întâmplat ceva extraordinar –
râdea cerul cu lacrimi neplânse
Şi prin ceața transparentă a deziluziilor,
Se vedeau dansând jucăușe,
raze de viață în dezvoltare,
și pe mine acolo –
În visare
Ma visam intr-o rochie alba cu cristale
Străluceam
Rochia era putin mai mare, parca pentru o silueta mai înalta,
Îmi pica larga si la decolteu,
Cineva ma îmbraca – eu parca absenta, cu privirea in alta parte –
Visam nu știu unde,
Nu știu la ce,
Dar departe.
Ma lăsam purtată de brațe
Se filma
Urma momentul important,
Totul era important –
Doamnele de la machiaj si cameramanele făceau de mult pipi pe ele – se mai țineau putin – pana se termina cadrul
Si cadrul nu se mai termina
Se filma si se filma
Eu cu rochia alba cu cristale pe mine
Scena plină de figurație
Înălțime, schela, reflectoare,
Glorie pe bandă rulantă
Oboseala,
intensitate,
Suspans
Reușită!
Acum e momentul !
Fii prezenta acum!
Suspendă timpul cu prezența!
Rămâi în neutralitate!
E mai mult decât să ai curaj!
E să compensezi lipsa de curaj a câtorva zeci de mii!
Știi, cândva mi se spunea ca sunt curajoasa,
Eu nu ma vedeam așa,
Pentru mine, riscul era sa nu fac nicio mișcare,
Sa rămân in blegire,
Sa ma topesc in normalitate,
Si sa ma dizolv in banal.
Nu-mi amintesc sa-mi fi spus cineva vreodată ca sunt neutra,
Însă mi-ar placea
“Ce neutră ești! Te felicit!”
“Oh, vai, Mulțumesc, e chiar greu, e nevoie sa depun mult efort! Nu e usor deloc! Ai încercat vreodată?”
“Nu știu dacă as putea..cum as putea?”
“Pai, in primul rând ai nevoie de curaj.
Curaj ca sǎ taci,
Sa Zâmbești,
Sa respiri,
Sǎ nu faci nimic
Sa te abții,
Sa privești,
Si iar sa respiri..
Si atat..
E chiar greu..
Ai vrea sa încerci?
(Cât rezisti?
Pana te apuca ganditul
Si vine nemulțumitul,
Și-apoi el, criticul,
Ofticul,
Cinicul,
Mojicul,
Sadicul..
Si toți Icii cunoscuți,
si-atât de familiari…
Respira Yoga 
Lasă un comentariu